Ce trebuie sa stim despre vipera?
Vipera ammodytes (vipera cu corn) are corpul relativ masiv, coada scurtă si capul net lărgit posterior. Vârful botului este surmontat de o proeminentă cărnoasă, de forma unui con, situat deasupra plăcii rostrale şi acoperit de 5-20 (de obicei 7-18) mici scuame "apicale". Frontalul si parietalul nu sunt de regulă, distincte din cauza faptului că sunt substituite de plăci neregulate, de dimensiuni mici. Prezintă două serii complete de plăci (câteodată una, destul de rar trei) între marginea inferioară a ochiului si supralabiale. Scvamele la jumătatea corpului sunt dispuse în 21 (excepţional 20 sau 23) serii. Plăcile ventrale în număr de 132 până la 169 (în general 133-163), nu prezintă diferente datorate sexului. Solzii subcaudali sunt în număr de 22-24 perechi (de obicei 22-35 Ia,femele si 29-44 la masculi). Stralul este mult mai înalt decât lat si în acest caz nu ajunge la nivelul cantalului, având porţiunea sa superioară segmentată în 1-3 plăci mici. Nasorostralul este sau divizat în două plăci suprapuse sau întregi si în general la nivelul cantalului. Lungimea minimă si maximă la adulţi: 54 -110 cm, lungimea medie a adulţilor: 65-75 cm. Femelele sunt de regulă mai mari decât masculii, dar recordul de statură aparţine ultimilor.
Statura urmează o climă crescătoare est-vest, si indivizii din dimensiunile cele mai mari trăiesc în Tirolul meridional; populaţia cu media cea mai mare a staturii ,se găseşte în Italia în Alto Adige. Femelele sunt în general de culoare brun deschis sau cenuşiu cu pete brun - negricioase sau negre si mai rar portocaliu sau roşcat (roşu murdar) cu pete mai puţin întunecate de această nuanţă, în timp ce masculii sunt în general gri cu pete negre . Femelele sunt sărace sau lipsite de pigment întunecat, mai ales pe flancuri si pe cap, în timp ce masculii sunt mai pigmentaţi. Banda închisă între ochi si coltul gurii, întotdeauna prezentă la masculi, este sau redusă sau absentă la femele. Ornamentaţia este constituită dintr-o zonă (fisie) mediodorsală formată din pete romboidale care uneori formează un zig-zag de lărgime variabilă sau dau naştere unei "haine" din pete circulare sau în formă de ţesătură. Fac excepţie populaţiile din Caucaz si din N-E Turciei, care. au o ornamentaţie dorsală constituită din bare transversale scurte.
Capul prezintă, în regiunea nucală, o pată în formă de "V", mai mult sau mai puţin marcată si puţin variabilă, a cărei bază este, în mod obişnuit , unită cu banda longitudinală medio-dorsală. Pe labialele inferioare, există pete de culoare închisă care poate fi continuă sau divizată. Pe flancuri sunt aproape întotdeauna prezente numeroase pete închise dispuse în corespondentă cu axele fâşiei vertebrale. Partea inferioară, în mod obişnuit gri, brun gălbui sau roşcată, cu multe pete mici gri-negricioase. Vârful cozii este de cele mai multe ori portocaliu la populaţiile occidentale si verde gălbui la cele orientale. Irisul, ca si la multe alte specii, poate fi cenuşiu, cenusiu-verzui, roşcat, brun-gălbui, gălbui, etc. Pare absent melanismul, albinismul sau albinoticismul. Există semnalate în literatură doar două cazuri (Werner,1912 – în Hertegovina si Fuhn, 1986 lângă Resita) de melanism. Flavinismul este relativ frecvent, mai ales la femele. Cazuri atipice de colorit sunt semnalate pe unele insule adriatice.
Răspândirea viperei ammodytes.
Vipera ammodytes trăieşte în pantele stâncoase (roci eruptive sau calcaroase cu arbuşti, de pe malurile apelor (ex. Valea Cernei) si în pădurile de foioase (Corylus colurna si Syringa vulgaris de la poalele Mt. Domogled – Băile Herculane ). Se ascunde sub pietre cu uşurinţă; se caţără pe ramuri pentru a se însori. Vipera stă nemiscată de obicei şi avertizează, omul de prezenţa ei prin sâsâit; uneori se retrage imediat sub pietre/până la trecerea pericolului. Raspandita in Austria, Italia de Nord, România (S-V si Dobrogea), Bulgaria, Albania, Grecia, Asia Mica, Transcaucazia si Siria.
Primele note despre veninul Viperidelor europene au fost găsite la medicul grec Kikandros din Colofone (Kojophon actualul Degirmendere în Lybia, Asia Mică , prin anii 200 -130 î.e.n.), care le-a transmis prin lucrarea sa Theriska e Alecsipharmaka. Dintre cercetătorii care au efectuat cercetări în ultimii ani, în acest complex domeniu al veninului şerpilor si în special al viperidelor, amintim: D.A. Bellairs, C.Bruno, P.Boquet, J.Detrait, R.Duguy, L.Donatelli, G.Livres, C.J.Hanut, E.Kochva, N.Muic, G. Mangili,M.Marcacci, C. si M. Phisalix, E.Pozio, A.Sella, H.Schlossberger, G.Schwick, H.W.Raudonat, T.Reuss si mulţi alţii.