Ce trebuie sa stim despre veninul de vipera?

Primele note despre veninul Viperidelor europene au fost găsite la medicul grec Kikandros din Colofone (Kojophon actualul Degirmendere în Lybia, Asia Mică , prin anii 200 -130 î.e.n.), care le-a transmis prin lucrarea sa Theriska e Alecsipharmaka.
Dintre cercetătorii care au efectuat cercetări în ultimii ani, în acest complex domeniu al veninului şerpilor si în special al viperidelor, amintim: D.A. Bellairs, C.Bruno, P.Boquet, J.Detrait, R.Duguy, L.Donatelli, G.Livres, C.J.Hanut, E.Kochva, N.Muic, G. Mangili,M.Marcacci, C. si M. Phisalix, E.Pozio, A.Sella, H.Schlossberger, G.Schwick, H.W.Raudonat, T.Reuss si mulţi alţii.
O picătură de venin poate fi recoltată din vârful coltului veninos al animalului viu, după ce glanda este comprimată dinspre înapoi spre înainte . Veninul este un lichid limpede de regulă incolor, inodor, cu gust uşor acid, foarte vâscos, care se usucă rapid la temperatura camerei. După ce este uscat, este parţial solubil în apă distilată si complet solubil în ser fiziologic. Veninul în soluţie, oricare ar'fi concentraţia, se alterează rapid. Pentru a nu-si pierde proprietăţile este necesar să fie uscat, în acest mod poate fi păstrat timp îndelungat, chiar ani de zile, fără, ca acţiunea temperaturii scăzute sau ridicate să-i modifice calităţile. Cu privire la compoziţia chimică, se ştie că veninul are un conţinut ridicat de proteină. Aceasta constituie de fapt 90-92% din greutatea uscată (după colectarea veninului din glanda, conţinutul de apă. este de aproximativ 70%, la Vipera ammodytes), restul este reprezentat de compuşi chimici de natură neproteică, în special cu fosfor si de ioni metalici si nemetalici.
Analiza componentelor anorganice a veninului la mai multe specii de vipere, printre care Vipera ammodytes, a demonstrat prezenta unei cantităţi crescute de sodiu, în raport cu alte elemente care există în cantităţi mult mai scâzute: Ca 10-1 %, Zn si Mg de la 10-1 la 10-2 %, P 2x10-2 %, Si 10-2 %,.Cu de la 10-2 la 10-3 %, Ag 10-5 % .
Studiul analitic al diferitelor fracţiuni, facilitat de folosirea tehnicilor moderne si perfecţionate (electroforeza, qromatografie, filtrare pe gel de dextroză etc.) a permis identificarea unui mare număr., de enzime care sunt responsabile de acţiunile toxice ale veninului.
Putem spune că efectul veninului asupra organismului este deosebit de complex, fiind rezultatul acţiunii concomitente a diferitelor principii active. Un simptom determinat poate fi datorat, însumării diferitelor actiuni. De exemplu, scăderea presiunii arteriale sistolice, care iniţial era atribuită acţiunii veninului asupra sistemului nervos, se datorează cu certitudine acţiunii directe asupra miocardului cu eliberare de histazine . Veninul este în general, caracterizat prin acţiunea toxică asupra funcţiei unei structuri determinate, sau a unui organ, sau aparat.